"Un loc pentru fiecare lucru si fiecare lucru la locul lui." De aceea tinea Penelope sub pat tot ce nu avea loc în camera ei. Pastra acolo adapostul pe care il construia pentru hamsterul ei (Penelope nu avea hamster), jurnalul pe care il tinea pentru sora ei geamana pierduta pe mare (Penelope era singura la parinti) si cerneala invizibila pentru scris mesaje secrete (in caz ca ar fi ajuns vreodata intr-o inchisoare otomana). Si, desigur, carnetele. Teancuri de carnete pline cu toate cuvintele fascinante pe care le colectionase de-a lungul anilor si cu toate lucrurile pe care le scrisese cu ele."
Sirul pierdut al timpului are o coperta de vis, iar ilustratiile alb negru care decoreaza fiecare pagina, o fac una din cartile mele preferate pentru copii de anul asta. Mereu am fost de parere ca pentru cei mici, un pic de vizual langa text, ar fi de mare ajutor si le-ar fi mai usor de terminat cartea.
Subiectul este destul de interesant si sincer, mi-ar fi placut ca cineva sa-mi fi recomandat aceasta carte cand eram si eu mai mica. O poveste destul de profunda, scrisa in cuvinte simple, pe intelesul tuturor. Vorbim despre lucrurile pe care am vrea sa le facem, despre ce ar vrea ceilalti sa facem, si lucruri despre care visam ca intr-o buna zi sa lucram la ele.
De cele mai multe ori, ajungem sa ne punem singuri in calea propriilor dorinte si vise, iar asta pentru ca ori suntem prea nesiguri de noi, ori simtim ca nu avem sprijinul necesar din partea familiei sau al anturajului.
"...Am fost asa de presata de timp, incat n-am mai fost in stare sa gandesc singura. Am crezut ca as putea dovedi ca scrisul nu inseamna pierdere de vreme, dar cred ca voiam de fapt sa dovedesc ca eu nu sunt o pierdere de vreme.
- Singura poveste in stare sa dovedeasca asta este viata ta."
